REŞIŢA – Handbalistele de la Universitatea Reşiţa au încheiat stagiul de pregătirea din staţiunea Băile Herculane. Timp de zece zile, elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au efectuat antrenamente pe Valea Cernei, fie pe stadionul din staţiune, fie pe Platoul Coronini.
23 de handbaliste, majoritatea junioare, au participat la acest cantonament finalizat pe 1 august. „Mă declar mulţumit de modul în care fetele au răspuns la programul impus în acest cantonament. Sunt toate sănătoase, asta e cel mai important lucru. Ne întoarcem în Reşiţa şi ne continuăm pregătirile acolo. În sezonul viitor, vom lupta pe două fronturi, Divizia A şi Campionatul Naţional de Junioare II. În Divizia A trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că vom juca în continuare cu un lot format în marea majoritate din junioare, chiar foarte tinere. Sunt majoritare junioarele II. Ne propunem evitarea ultimelor poziţii din clasament. Să avem o clasare mai bună decât cea din campionatul precedent“, a spus antrenorul Cristian Busuioc.
În cantonamentul de la Băile Herculane, handbalistele de la Universitatea Reşiţa au avut parte şi de reprize de ploaie. „Era binevenită şi ploaia, după perioada îndelungată de caniculă. Până la urmă, nu ne-a afectat atât de mult starea vremii, pentru că am reuşit să alternăm antrenamentele efectuate în aer liber cu cele din sala de forţă. Revenim la Reşiţa şi continuăm pregătirea în sală“, a mai precizat Cristian Busuioc.
Carmen Dobre
