Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Agitaţia şi emoţiile au fost la ordinea zilei miercuri, în Aula „1 Decembrie 1918“ a municipalităţii caransebeşene, la ceremonia de învestire în funcţie a primarului Marcel Vela şi a celor 19 consilieri locali aleşi în 10 iunie.

În prezenţa episcopului Lucian, a celor doi vicepreşedinti de la judeţ, Ilie Iova şi Ionesie Ghiorghioni, a subprefectului Anton Paulescu şi a numeroşi invitaţi, liberalul Marcel Vela şi 18 din cei 19 aleşi au depus jurământul de credinţă, începându-şi astfel noile mandate.

„Sunt onorat că astăzi sunt la un nou început, la un nou mandat, în care, cu ajutorul cetăţenilor şi al lui Dumnezeu, sper să continuăm ceea ce am făcut în cei opt ani pentru Caransebeş, împreună, primar şi consilieri locali. Sper să nu-i dezamăgim pe cei ce ne-au ales, să le facem viaţa mai bună şi o cetate, a Caransebeşului, cu care să se mândrească“, a precizat Marcel Vela imediat după depunerea jurământului.

În cadrul primei şedinţe a legislativului local a fost ales şi noul viceprimar al municipiului. Aşa cum Jurnal de Caraş-Severin a anunţat în premieră, în urmă cu câteva zile, renumitul alpinist Coco Galescu va deţine pentru următorii patru ani această funcţie, fiind ales cu 12 voturi, pentru contracandidatul său, Nicolae Şelner, exprimându-şi opţiunea doar cei patru aleşi PP-DD şi doi PDL.

„Este un moment deosebit pentru mine, este alt gen de provocare cu care am fost obişnuit până acum, vă spun sincer că este cea mai mare dintre ele, dincolo de Polul Nord, Polul Sud sau Everest. Ceea ce mă aşteaptă acum este o mare responsabilitate pentru că îmi place ca acolo unde sunt implicat să mă dăruiesc cu tot sufletul“, a declarat Galescu, în aplauzele celor prezenţi.

În acelasi context, edilul de pe Timiş şi Sebeş i-a mulţumit şi fostului viceprimar, Ilie Iova, cu care „a făcut o echipă executivă foarte bună“, iar noului viceprimar, pe care „s-a chinuit mult să-l convingă să intre în politică“, i-a cerut să iubească la fel de mult capitala gugulanilor precum viceprimarul din mandatul 1992-1996.

Nina Curiţa