REŞIŢA – Este adevărat că locurile exotice au farmecul lor, dar un farmec aparte au şi multe locuri din Caraş-Severin.Deşi la modă printre cărăşeni sunt Nisipurile de Aur, plajele din Antalya sau chiar staţiunile din Grecia, ne putem petrece vacanţa chiar în propriul judeţ.
Astfel, la Băile Herculane, cazarea pe o noapte la un hotel de două stele poate costa între 55 de lei (loc în cameră dublă, cu mic dejun inclus) şi 171 de lei (loc în apartament, cu pensiune completă).
La un hotel de trei stele, un pachet de două zile cu pensiune completă, meniu turistic, masaj de relaxare, acces gratuit la piscină şi saună costă 306 lei, iar un pachet de cinci zile plus una gratuită, cu mic dejun şi 15 proceduri medicale – 822 de lei. În ceea ce priveşte pensiunile, de exemplu, un pachet de şase nopţi cu servicii complete şi băi termale, la Herculane, costă 550 de lei.
Ofertele nu sunt disponibile numai în staţiunea de pe Cerna. În zona Muntelui Mic, de pildă, o noapte de cazare la un hotel de trei stele costă între 150 de lei (cameră dublă) şi 250 de lei (apartament). La Crivaia, tot într-un hotel de trei stele, cazarea cu micul dejun inclus costă în această perioadă între 107 şi 230 lei, în funcţie de facilităţile oferite. În ceea ce priveşte obiectivele turistice, zona Băilor Herculane este deosebit de bogată – numeroase chei, cascade şi grote, Parcul Naţional Valea Cernei, platoul Coronini, sau Sfinxul Bănăţean. Iar acestea sunt numai câteva dintre atracţiile care-i aşteaptă pe turiştii interesaţi de frumuseţile Caraş-Severinului, locuri din păcate de prea multe ori ignorate în favoarea unor destinaţii mai exotice.
Nina Curiţa
