REŞIŢA – Din luna iulie, vor fi eliberate în paralel, atât reţetele clasice cât şi cele electronice. Medicii prescriptori şi farmaciştii vor beneficia, gratuit, de informare şi instruire privind utilizarea sistemului de prescriere prin reţeta electronică.
Ministrul Sănătăţii a solicitat reprezentanţilor caselor de asigurări de sănătate şi a celor din direcţiile de sănătate publică să organizeze, în perioada următoare, şedinţe de pregătire şi informare pentru aceştia. S-a mai cerut ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, fiecare judeţ să transmită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate o situaţie privind farmaciile care nu au acces la internet sau care au conexiune la internet asigurată telefonic.
De asemenea, în perioada de pregătire, autorităţile sanitare judeţene au obligaţia de a raporta numărul persoanelor instruite, precum şi specialitatea acestora. „Atât reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări cât şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au fost instruiţi şi aceştia, la rândul lor, au oferit informaţii medicilor de familie cu privire la reţetele electronice. Au mai rămas de instruit spitalele cărăşene şi din iulie se va merge în paralel – reţetele electronice cu cele clasice“, a precizat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin.
În zonele în care este necesar, perioada de pregătire poate fi prelungită cu încă o săptămână. Sistemul de prescriere a reţetei electronice va putea fi implementat începând cu 1 iulie 2012. Timp de o lună de zile sistemul va fi testat din punct de vedere tehnic, iar până la sfârşitul anului, noul sistem va fi utilizat în paralel cu cel actual.
„Este un lucru bun faptul că pacientul nu va mai alerga la aceeaşi farmacie de zece ori. De asemenea, pentru bolile cronice, va fi efectuată o consultaţie la trei luni, iar pacientul va merge lunar cu aceeaşi reţetă. Pe de altă parte, o problemă ar fi aceea că nu toată ţara este acoperită de internet“, a amintit dr. Daniel Popovici, vicepreşedintele Asociaţiei medicilor de medicină generală şi medicina familiei Caraş-Severin.
Flavius Rotariu
