REŞIŢA – Un număr de 35 de studenţi şi nouă profesori, de la şapte universităţi, din cinci ţări, s-au întrunit la Reşiţa.Un stagiu de pregătire coordonat de către Universitatea „Politehnica“ din Timişoara a fost deschis luni, 11 iunie, la Reşiţa, sub cupola Aulei Magna a Universităţii Eftimie Murgu.
La eveniment au participat reprezentanţi ai forului coordonator, ai forului gazdă – printre care s-au numărat Doina Frunzăverde, rectorul UEMR, şi prorectorii Marian Mihăilă şi Gheorghe Popovici –, precum şi profesorii şi studenţii implicaţi în program, din diferite ţări. Întreaga manifestare se derulează la Reşiţa, în perioada 10-23 iunie, pe parcursul stagiului de două săptămâni studenţii având posibilitatea de a lucra şi învăţa în echipe mixte, asistaţi de profesori cu diferite abordări pedagogice, tehnici şi culturi, ceea ce nu ar fi fost posibil în situaţia unei singure instituţii, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Vor fi organizate prelegeri intensive, vizite în organizaţii, workshop-uri, simulări şi jocuri de întreprindere în domeniul logisticii şi întreţinerii sistemelor industriale.
Stagiul de pregătire Erasmus se derulează în cadrul programului european de învăţare pe tot parcursul vieţii (Lifelong Learning Programme 2007-2013) şi a reunit la Reşiţa un număr de 35 de studenţi şi nouă profesori de la şapte universităţi partenere din cinci ţări: România, Franţa, Polonia, Slovacia şi Lituania.
Proiectul a fost iniţiat în 2008, de către partenerul francez al UEMR, Universite D’Artois, IUT Bethune, iar la absolvirea programului, studenţii participanţi primesc şase credite ECTS (European Credit Transfer and Accumulation System – sistemul european de transfer şi acumulare a creditelor) pe care le vor putea folosi în cadrul universităţii din care provin.
Antoniu Mocanu
