Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Timp de trei zile, localitatea bihoreană Marghita a fost gazda întrecerilor primei etape a Campionatului Naţional de Karting Şcolar, cu participarea membrilor cercurilor de karting de la palatele şi cluburile copiilor şi elevilor din Arad, Oradea, Baia Mare, Carei, Cugir, Zalău, Satu Mare, Hunedoara, Turda, Reşiţa şi Marghita.

Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa a fost reprezentat de nouă piloţi, pregătiţi de prof. Sorin Savu. Şi, toţi s-au situat în primele şase locuri, la clasele la care au luat startul. Performerii au fost Iulian Rusu (locul I, clasa 100 F.A., seniori), Darius Vâlsan (locul I, clasa Mobra, seniori), Ernest Chira (locul I, clasa 100 cmc, juniori) şi Robert Stiegelbauer (locul II, clasa 100 cmc, juniori şi clasa Cadett).

S-au mai remarcat: Sebastian Şelariu, Flavius Minofsky, Suzana Suza, Andreea Vâlsan şi Bogdan Păuţa.

„Considerăm că rezultatele sunt foarte bune, ţinând cont şi de faptul că a fost prima etapă, pentru care echipa tehnică a avut mult de lucru, iar munca de pregătire a dat roade, a precizat prof. Sorin Savu. Cu această ocazie am constatat interesul tot mai mare al partenerilor de concurs pentru îmbunătăţirea bazei materiale, cea ce ne obligă şi pe noi să fim la zi cu toate dotările“.

Următoarea etapă este programată în perioada 15-17 iunie a.c., la Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.