REŞIŢA – După două zile de întreceri, din cadrul Campionatului Naţional de box pentru juniori, de la Brăila, Clubul Sportiv Municipal şi-a trecut în palmares prima medalie. Este vorba de „bronzul“ lui Alexandru Luciu, în limitele categoriei 63 kg, care s-a calificat în semifinale, după două victorii.
Dar, în gala de vineri seară are mari şanse să o modifice, dacă se va califica în finală. Pe urmele lui sunt şi ceilalţi doi elevi ai antrenorului George Radu, tânărul Marian Ruţă (46 kg) susţinând aseară meciul din turul doi, după succesul de miercuri seara. Tot în gala de ieri a urcat în ring şi Ionuţ Socareva (66 kg), pentru primul meci din cadrul finalelor.
„Deocamdată este bine, ne-a declarat antrenorul George Radu. Avem o medalie, dar nu vrem să ne oprim aici. Am plecat cu gânduri mari de-acasă şi vrem să ne îndeplinim obiectivul şi anume un titlu naţional. Până în prezent, toţi trei au demonstrat că s-au pregătit foarte bine. Rămâne să vedem, în continuare, cu ce bilanţ vom reveni acasă, după ultima gală, de sâmbătă, 2 iunie a.c., când se vor încheia Campionatele Naţionale de box pentru juniori“.
