REŞIŢA – În cadrul campaniei naţionale privind verificarea respectării prevederilor de securitate şi sănătate în muncă a angajaţilor din service-uri, vulcanizări şi spălătorii auto, derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin, au fost efectuate puţin peste 20 de controale.
În urma verificărilor, inspectorii au identificat un număr de 53 de deficienţe, pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri. În ceea ce priveşte numărul angajatorilor sancţionaţi, acesta s-a ridicat la 21, potrivit inspectorului-şef Ioan Jura, care a mai declarat că, în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, principalele deficienţe constatate au fost legate de „nedesemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim-ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a personalului, la fel cum nu au fost semnate nici fişele de instructaj de către angajaţi. De asemenea, prin fişa postului nu s-a stabilit pentru lucrători atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă“, a concluzionat Ioan Jura.
Roxana Bălan Nafiru
