REŞIŢA – În lipsa unei culturi a protecţiei mediului, autorităţile locale sunt sancţionate pentru gunoaiele oamenilor.„Autorităţile locale din mediul rural au avut obligaţia, încă din anul 2009, să încheie contracte cu operatori de salubritate, care să rezolve problema depozitării şi transportului deşeurilor. Dacă până în iulie 2009 colectarea şi transportul se făcea de patru ori pe lună şi preţul era unul, apoi costurile au crescut şi numărul de transporturi a fost redus. Sunt cazuri în care, din obişnuinţă, oamenii aruncă gunoiul în apropierea localităţii sau pe albiile cursurilor de apă“, a precizat Gheorghe Pitulan, comisar al Gărzii de Mediu Caraş-Severin.
În această perioadă se desfăşoară controale tematice la stadiul în care se află fostele depozite de deşeuri închise în 2009, printre care cele de la Teregova, Topleţ, Târnova sau Păltiniş, şi alte 10-15 localităţi. „Mai sunt situaţii în care oamenii aruncă în apropiere. Ca măsură de urgenţă trecem la ridicarea deşeurilor, apoi sunt sancţiuni, pentru persoane fizice de la 1.000 la 2.000 de lei, iar pentru cele juridice, de la 20.000 la 40.000 de lei. Pentru autorităţile locale sunt amenzi de la 5.000 la 15.000 de lei. Am avut multe cazuri în care sancţiunile au fost aplicate primăriilor, dar şi persoanelor fizice. 15-20 de sancţiuni au fost aplicate anul trecut persoanelor fizice. În ceea ce priveşte colectarea selectivă, există multe primării care nu implementează acest sistem, drept pentru care am aplicat cinci sancţiuni în ultimele trei săptămâni. Amenda este între 500 şi 1.500 de lei, minimul fiind aplicat în cazurile amintite“, a mai precizat Pitulan.
Flavius Rotariu
