Caraş-Severin, Romania

Din păcate pentru ei, handbaliştii bănăţeni au ratat prezenţa în finala competiţiei, fiind învinşi la aruncările de departajare, de la 7 metri, după ce la finele timpului regulamentar scorul a fost egal. Iată rezultatele formaţiei alb-violete şi marcatorii principali, din fiecare partidă disputată: Poli – Hort SE (prima ligă maghiară) 45-29, Sadoveac (foto) – 11, Cristescu – 9; Poli – Tulln (prima ligă austriacă) 34-29, Sadoveac – 9, Grasu – 9; Poli – Csurgo KC (a doua ligă maghiară) 22-20, Şimicu – 7, Grasu – 4 (în grupe); Poli – Pler KC (prima ligă maghiară) 32-32 şi apoi 33-35 după aruncări de departajare, Grasu – 10, Cristescu – 4 (în semifinale). Primele trei echipe vor primi şi premii în bani: locul I – 160.000 forinţi, locul II – 60.000 şi locul III – 40.000 de forinţi.