REŞIŢA – Bursa generală a locurilor de muncă, evenimentul ocupaţional al anului, se va derula în 27 aprilie, sub auspiciile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin.
„Această măsură activă de combatere a şomajului care va fi mereu în atenţia Agenţiei, este destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă, spune Caius Isac, directorul executiv al AJOFM Caraş-Severin. Prin organizarea acestei burse, instituţia noastră urmăreşte realizarea unei întâlniri directe, într-un cadru organizat, a agenţilor economici cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi satisfacerea rapidă a cererii şi ofertei de forţă de muncă, şi creşterea şanselor de ocupare a şomerilor“.
Evenimentul urmează să se deruleze în mod sigur la Reşiţa, în vizor fiind şi alte localităţi, printre care se numără şi Caransebeşul. Însă doar Reşiţa este o certitudine, restul localităţilor care vor găzdui târgul urmând să fie desemnate în funcţie de numărul de agenţi economici care-şi anunţă participarea, dar şi de numărul posturilor vacante cuprinse în oferta acestora.
Participarea la bursă este gratuită, iar angajatorii interesaţi se pot adresa reprezentanţilor Agenţiei fie la sediu, fie la punctele de lucru din judeţ sau la tel:0255/212380.
Antoniu Mocanu