Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Săptămâna precedentă s-a dovedit a fi una destul de „productivă“ pentru Serviciul reşiţean de colectare.În decursul săptămânii precedente, Serviciul de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei municipiului Reşiţa a reuşit să atragă o sumă de 93.413,12 lei, bani reprezentând atât încasări curente, cât şi recuperarea unor restanţe.

În intervalul amintit, angajaţii serviciului au eliberat un număr de 188 de certificate de atestare fiscală solicitate de contribuabilii persoane fizice şi juridice. Au fost procesate 388 de cereri cu privire la luarea sau scoaterea din evidenţa fiscală a mijloacelor de transport, a clădirilor şi terenurilor, se arată într-un comunicat emis de către Biroul de presă al municipalităţii.

Încasările prin casă au fost în sumă de 72.473 de lei, pentru care au fost emise 137 de chitanţe. De asemenea, în vederea recuperării creanţelor fiscale neachitate în termenul legal, au fost întocmite 48 adrese de înfiinţare de popriri asupra disponibilităţilor băneşti în cazul unui număr de nouă persoane fizice. Pe această cale, administraţia reşiţeană a mai reuşit să recupereze o sumă de 20.940,12 lei, rezultând din impozite, taxe şi amenzi contravenţionale.

Antoniu Mocanu