Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Centrul Social Frédéric Ozanam din municipiu a găzduit, sâmbătă, vernisajul expoziţiei – concurs cu titlul „Copiii desenează ţinutul natal“. Având caracter internaţional, la concurs au participat copii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, din Reşiţa, Caransebeş, Anina, Bocşa, Oţelu Roşu, Dognecea, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Nădrag, Deta, Grabaţ, Craiova, Braşov, Lugoj, Corbeni, din judeţul Argeş, Mediaş, Sibiu, dar şi din ţări precum: Austria, Serbia, Ucraina, Slovenia şi Polonia.

În total, pe adresa organizatorilor – Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa – au ajuns 329 de lucrări, care au fost selectate şi notate de un juriu de specialitate în funcţie de vârsta participanţilor. Sâmbătă, juriul a acordat 12 premii pentru fiecare categorie de vârstă, precum şi 12 premii speciale. Dacă acum doi ani, premiul cel mare a ajuns la Craiova, în 2012 acesta a fost câştigat de Ema Aniđukić, clasa a VI-a, din Bačka Palanka, Serbia.

Expoziţia rămâne deschisă până în 23 martie, după care lucrările premiate vor fi prezentate într-un turneu expoziţional prin ţară şi peste hotare. Mai trebuie amintit că, pe lângă Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa la reuşita acestui eveniment, ajuns la ediţia a XI-a, au contribuit şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice Bucureşti, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ şi Forumul Democratic al Germanilor din Caraş-Severin.

Roxana Bălan Nafiru