„Bucuria faptului că programul ISPA a fost finanţat a trecut odată cu începerea lucrărilor. Au fost trei ani de zile de chin, trei ani de zile în care am avut trotuare sparte şi mizerie în case. Am început să ne bucurăm din nou în momentul în care am văzut constructorii că încep să-şi strângă utilajele şi se pregătesc de plecare“, ne scrie reșițeanul Cristian Vîlceanu.
Bucuria a fost de scurtă durată… constructorii pleacă, gropile rămân. În plus, o grija nouă pentru părinţi, gurile de canal proaspăt montate care nu au fost acoperite niciodată. Acum un an am scris o petiţie către domnul primar prin care îl rugam frumos să aibă grijă de cartierul vechi al oraşului, care fusese o zonă verde şi frumoasă, cu oameni fericiţi. Acum li se umple casa de praf când e soare, şi trebuie să aibă grijă la noroi când plouă.
Am încercat să facem ceva, iar răspunsurile de la vremea aceea, că AquaCaraş este de vină, că Serviciul public Direcţia pentru Întreţinere şi Reparare ne are în vedere au fost doar praf în ochi şi hârtii. 131 de cetăţeni, din zona Muncitoresc, au semnat o petiţie depusă la Primăria Reşiţa, înregistrată cu numărul 4447 din 16 martie 2012 cu rugămintea ca să ne fie asfaltate (iarăşi) străzile. Puteau să fie mai multe semnături (încă mai vin vecini care doresc să semneze). Petiţia putea să fie mai lungă: lipsesc oglinzile stradale la intersecţii şi capacele de canal, s-au degradat semnele de circulaţie, iar cele care există sunt bătute în cuie în pomi, departe de secolul XXI. Cui să-i spunem că problema canalului de colectare de pe str. Kogălniceanu este una tare delicată pentru oamenii care au suferit la inundaţiile din 1996 pentru că acel canal a fost colmatat la fel ca acum. Înţeleg (înţelegem) că e un an de criză, dar măcar problemele majore trebuie rezolvate.
În numele cetăţenilor de pe străzile Alexandru Odobescu, Bârzavei, Budinic, Călăraşilor, Castanilor, Mărăşti, Mihail Kogălniceanu, Pavel Chinezu, Soarelui, Teilor, Vlad Ţepeş şi ai celor 131 de semnatari ai petiţiei,
Cristian Vîlceanu, un cetăţean nefericit din cauza stării jalnice a străzilor din oraş (ul natal).