REȘIȚA – CS Caraş-Severin – HCM Constanţa 26-30 (10-15), în etapa a XX-a a Ligii Naţionale.Derby-ul rundei a XX-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, dintre CS Caraş-Severin şi HCM Constanţa, găzduit, duminică, 18 martie a.c., de Sala Polivalentă, a stârnit un interes deosebit. Aşa cum, de altfel, era de aşteptat. Iar publicul spectator, în ciuda eşecului echipei favorite, a contribuit din plin la spectacolul sportiv oferit de cei din teren.
CS Caraș-Severin au început în forţă, surprinzându-şi partenerii de întrecere: 1-0 (min.1); 4-2 (min. 9); 7-4 (min. 14). Însă, încet, încet, HCM Constanța a revenit în joc. Şi, nu numai că au recuperat diferenţa de pe tabela de marcaj, dar au preluat conducerea, intrând la pauză cu un avantaj de cinci goluri, 15-10. Dar şi cu o pierdere mare, după accidentarea gravă a lui Eremia Pârâianu, cu dislocarea umărului drept, transportat la spital.
Moment în care echilibrul s-a rupt. Fiindcă Rică Pârâianu avea un rol determinant în echipă, prin atitudinea sa de mobilizare a colegilor mai tineri şi prin momentele sclipitoare ale lui, atunci când echipa avea mai multă nevoie de inspiraţia sa. Repriza secundă a fost mult mai animată, cu CS Caraş-Severin alergând după o egalare pe care, din păcate, nu a reuşit-o, până în final: 12-18 (min. 36); 15-20 (min. 40); 19-23 (min. 47); 22-26 (min. 55); 25-28 (min. 58). În final a fost 26-30, însă publicul spectator i-a aplaudat la scenă dechisă pe elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari, care au dat dovadă de o dăruire exemplară. O dăruire care a învins înfrângerea. Un eşec pe care nu l-ar fi meritat, însă n-au avut de ales. Marea pierdere rămâne însă Eremia Pârâianu, care va fi indisponibil cel puţin şase săptămâni, conform aprecierilor cadrelor medicale, după primele analize medicale.
CS Caraş-Severin: Ionescu, Antonaru – Vaidasigan (4 goluri), Petrea (11), Cuciula, Pârvan (3), Rohozneanu (3), Ciubotariu (3), Pârâianu (1), Marta, Grigoraş, Popovici, Eros, Vulpe, Czari (1), Grozăvescu.