Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În cadrul proiectului „Cultură şi civilizaţie în spaţiul românesc“, derulat în acest an de Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale şi Liceul Teoretic „Mircea Eliade“, miercuri, în amfiteatrul unității de învățământ, a avut loc acțiunea „Obiceiuri și tradiții de primăvară“.

„Aceasta este cea de-a doua acțiune pe care o desfășurăm în cadrul acestui proiect, ce are drept scop redescoperirea tradiților și obiceiurilor din Banatul de Munte. O primă întâlnire a avut loc în urmă cu o lună, de Lăsata Secului, când împreună cu elevii am discutat despre obiceiul purtării măștilor, tradiție care mai dăinuiește încă în Caraș-Severin“, a declarat prof. Adela Schindler, cea care împreună cu Angelica Herac Stanciu – referent în cadrul Centrului Județean pentru Promovarea Culturii, coordonează proiectul.

Așa cum aflăm încă din titlul acțiunii, întâlnirea de miercuri a readus în prim-plan obiceiurile și tradițiile anotimpului în care ne aflăm. Astfel, elevii liceului gazdă ne-au reamintit care este simbolul mărțișorului, dar și ce spune legenda Babei Dochia. Au mai fost prezentate materiale legate de: Buna Vestire, Sf Gheorghe, 1 Aprilie, cunoscută ca fiind Ziua Păcălelilor și Vinerea Mare – ultima zi din Postul Paștelui.

Invitatul manifestării a fost Mihai T. Ioan, care de trei ani prezintă la televiziunea publică o emisiune de tradiții culinare. Uica Mihai, așa cum îi spun prietenii, le-a prezentat elevilor un reportaj despre gastronomia bănățeană, realizat cu puțin timp în urmă într-o comună din județul Timiș. Mai exact, după o rețetă de-a locului, Mihai T. Ioan a preparat mucenici, colăcei cu nucă și miere, care se mănâncă în data de 9 martie, de Sfinții Mucenici.

Evenimentul s-a încheiat cu un adevărat festin culinar pentru elevi, aceștia având ocazia să guste din mucenicii preparați și aduși la școală de Mihai T. Ioan. Pentru a respecta tradiția, care spune că mucenicii trebuie udați, elevii au servit jumătate de pahar cu vin.

Roxana Bălan Nafiru