Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Există o serie de facilităţi fiscale de care ar putea beneficia studenţii cu spirit întreprinzător. Deşi puţini ştiu, chiar şi la această dată, în plină perioadă de criză, studenţii pot beneficia de o serie de facilităţi fiscale, însă numai dacă le cunosc şi le cer. În clipa de faţă, tinerii mai pot beneficia de HG 166/2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor care doresc să înfiinţeze o afacere proprie.


Care sunt facilităţile?
Studenţii care vor să înființeze o afacere beneficiază de scutiri de la plata taxelor şi tarifelor, după cum urmează:
– pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
– pentru operaţiunile efectuate de Biroul unic din cadrul oficiilor Registrului Comerţului;
– pentru autorizarea funcţionării comercianţilor;
– pentru obţinerea de la administraţia publică locală a autorizaţiei de desfăşurare a unor activităţi economice în mod independent;
– pentru publicarea, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii de înmatriculare pronunţate de judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunal;
– taxele de timbru pentru activitatea notarială, aferente actelor în cazul cărora este prevăzută obligativitatea încheierii acestora în formă autentică, şi anume:
1. când printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren;
2. când forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei pentru obligaţiile sociale;
3. când societatea comercială se constituie prin subscripţie publică.

Condiţii
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, studentul care doreşte să-şi pună pe roate propria afacere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să urmeze cursurile unei forme de învăţământ superior la o instituţie de învăţământ acreditată;
– să fie cel puţin în anul II de studiu şi să-si fi îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de senatul universităţii;
– să nu fi depăşit vârsta de 30 ani.
Dovada îndeplinirii acestor condiţii se face printr-o adeverinţă emisă de către facultatea ale cărei cursuri le urmează tânărul. Chiar dacă unii tineri au întâmpinat opoziţii din partea unora dintre funcţionari în legătură cu calitatea de student a masteranzilor şi a doctoranzilor, trebuie precizat faptul că, potrivit legii, la categoria „student“ intră atât persoanele care urmează cursurile ciclului de licenţă, cât şi a celor de masterat sau doctorat. Acest lucru este stabilit atât de Legea învăţământului, cât şi de actele normative vizând masteratele (art. 18 alin. 2 din HG 404/2006), potrivit cărora termenul de student include şi nivelul postuniversitar, masteranzii şi doctoranzii.

Acte necesare
Dosarul pentru înfiinţarea firmei, ce se depune la Oficiul Registrului Comerţului, trebuie să conţină următoarele documente:
– dovada disponibilităţii firmei, adică dovada faptului că titlul firmei ales de student nu aparţine deja altei firme (documentul se eliberează la cerere, tot de către ORC);
– specimenul de semnătură al administratorului firmei;
– dovada depunerii capitalului social la banca aleasă;
– dovada sediului (făcută printr-un contract de vânzare-cumpărare, de închiriere, de comodat, certificat de moştenitor, extras de cartea funciară etc.);
– actul constitutiv care poate fi redactat de: avocat, notar sau, la cerere, de consilierul juridic al ORC, cea din urmă variantă scutind studenţii de onorariu (ceea ce la notar nu este valabil);
– copii după actele de identitate (ale administratorului şi asociaţilor, acolo unde este cazul);
– cazierul fiscal (se solicită de la ORC);
– declaraţie pe propria răspundere cum că solicitantul nu are antecedente penale şi că îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi asociat sau administrator, dată fie în faţa notarului, fie în faţa consilierului juridic al ORC (caz în care studenţii sunt scutiţi de taxă), şi care ţine locul cazierului judiciar;
– două timbre judiciare de 1 leu fiecare în cazul entităţilor cu capital social de până la 1.000 de lei şi de 5 lei în cazul celor cu un capital social de peste 1.000 de lei;
– o declaraţie semnată de către unul dintre asociaţi (formular tip ONRC, model declaraţie asociat cu sau fără activitate la sediu);
– acordul scris al asociaţiei de proprietari sau locatatari;
– acordul scris al vecinilor.

Antoniu Mocanu