Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Doi dintre atleţii CS Şcolar Caransebeş au participat la două competiţii naţionale.Zilele trecute s-au desfăşurat la Bucureşti două competiţii atletice cu caracter naţional, rezervate juniorilor II şi III. Întreceri la care au participat şi doi componenţi ai CS Şcolar Caransebeş. La Campionatul Naţional de probe combinate, Maria Irimia a ocupat locul şase, cu 2.535 de puncte, după ce a trecut cele cinci probe: 60 m garduri, săritura în înălţime, greutate, săritura în lungime şi 800 m plat. A fost prima sa participare la pentatlon, iar rezultatul este apreciabil, fiindcă a concurat în unele probe tehnice pe care la Caransebeş nu le poate pregăti, datorită lipsei condiţiilor specifice.

A urmat Campionatul Naţional de atletism pentru juniori, la care Maria Irimia şi Alexandru Irimia au avut evoluţii foarte bune, cu recorduri personale. Maria s-a impus în proba de 800 m plat (2.21:38) şi s-a clasat pe locul secund, la 400 m plat, la nivel de junioare III.

În timp ce Alexandru a câştigat cursele de 800 m plat (2.07:41) şi 1500 m plat (4.24:58). „Au fost două concursuri foarte bune, prilej cu care am putut verifica şi potenţialul sportivilor, înaintea finalelor Campionatului Naţional de atletism pentru juniori III, şi pentru a căpăta experienţă, ne-a precizat prof. Iuliana Popescu, şeful Catedrei de Atletism a CS Școlar Caransebeş. Deci, suntem foarte mulţumiţi de rezultate, mai ales că au venit după o perioadă cu zăpadă şi ger“.