REŞIŢA – Etapa de zonă a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la volei liceu băieţi a reunit, la Caransebeş, la sfârşitul săptămânii trecute, cinci formaţii, campioanele judeţelor Timiş, Mehedinţi, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin.
Judeţul nostru a fost reprezentat de echipa Liceului Bănăţean Oţelu Roşu, prof. Pavel Craia. Formaţie care a reuşit performanţa de a se califica în finala pe ţară a competiţiei, după următoarele rezultate: 2-0, cu C.N. „Gheorghe Ţiţeica“ Drobeta Tr. Severin; 2-1, cu L.P.S. Banatul Timişoara.
„Urăm mult succes Liceului Bănăţean Oţelu Roşu, la finala pe ţară“, a completat prof. Sorina Corcoaţă, inspector de specialitate.