REŞIŢA – Cei care nu şi-au făcut încă planuri pentru Revelion, trebuie să ştie că pe Muntele Mic încă mai sunt locuri.
Dacă în anii trecuţi, la această dată, turiştii nu mai aveau nici o şansă să găsescă locuri de cazare pe Muntele Mic pentru noapte de Revelion, acum, lucrurile stau cu totul altfel. Gradul de ocupaţie în staţiune este de doar 50-60%, şi asta pentru că turiştii afectaţi de criza economică nu-şi mai permit să scoată prea mulţi bani din buzunare.
„Pentru perioada Revelionului, locurile pensiunii noastre sunt ocupate toate, dar asta nu înseamnă că aşa stau lucrurile peste tot. Chiar dacă faţă de acum trei – patru ani preţurile sunt şi cu 20-30% mai mici, numărul turiştilor este în continuă scădere. Toate acestea din cauza lipsei banilor, că peste tot numai de asta auzi, dar şi a faptului că, de la an la an, nici clima nu mai ţine cu noi. Ninge tot mai puţin şi tot mai târziu“, ne-a spus Gheorghe Valuşescu, administratorul unei pensiuni de pe Muntele Mic.
Turiştii care şi-au pus, însă, un ban de-o parte, şi au de gând să-şi petreacă ultimele zile din an pe pârtia de schi, trebuie să ştie că ofertele de cazare pe Muntele Mic sunt printre cele mai mici din ţară. Astfel, pentru perioada 29 decembrie-2 ianuarie, preţurile pentru un sejur de patru zile pornesc de la 650 de lei de persoană şi pot ajunge până la 1.300 de lei, în funcţie de hotelul sau pensiunea aleasă. De exemplu, pentru patru nopţi de cazare la cabană, cu trei mese pe zi şi seară festivă de Revelion, turistul va scoate din buzunare 650 de lei/persoană dacă ocupă o cameră dublă şi 600 de lei, dacă optează pentru o cameră cu mai multe paturi. Cei care doresc, însă, să se bucure de condiţiile unei pensiuni sau al unui hotel de trei stele, vor plăti aproximativ 1.300 de lei/persoană pentru patru nopţi de cazare. Suma include trei mese pe zi şi cina festivă de Revelion.
Cabanierii nu au uitat nici de studenţi. Pentru aceştia preţurile sunt mult mai mici. De exemplu, pentru tinerii fără prea multe pretenţii, noaptea de cazare costă 60 de lei de persoană. De regulă, astfel de oferte sunt pentru grupuri de minimum zece persoane, care, ocupă toată cabana pe perioada sărbătorilor de iarnă, şi care se gospodăresc singure.
„Este mult mai ieftin aşa. Personal, nu am nevoie de un meniu special pentru noaptea de Revelion. La fel am procedat şi anul trecut, când am urcat cu prietenii mei şi ne-am făcut singuri de mâncare. Când mergi pe munte nu stai în cabană, ci pe pârtie. În plus, sunt suficiente locuri pe Muntele Mic unde poţi servi un prânz cald şi ieftin“, ne-a spus Liviu Marcu.
Cum ajungem pe Muntele Mic?
Turiştii care s-au hotărât să ajungă în această iarnă pe Muntele Mic trebuie să ştie că cel mai sigur transport este cel cu telescaunul, căci DJ 608 A, care leagă municipiul Caransebeş de Muntele Mic, poate da mari bătăi de cap şoferilor.
„Practic, iarna, nu mulţi conducători auto se încumetă să ajungă pe munte cu maşina şi asta pentru că fie drumarii nu intervin pe acest tronson, fie nu-şi fac bine treaba“, ne-a spus Dragoş Pop, administratorul unei pensiuni de pe Muntele Mic.
Roxana Bălan Nafiru