Caraş-Severin, Romania

Aceasta este în general căutată de unii oameni de afaceri ori de firmele de securitate care transportă sume mari de bani. Există şi în ţară câteva firme (pot fi vizitate pe internet) care oferă echipamente de protecţie, printre care şi echipamente de protecţie balistică. Însă majoritatea comenzilor pentru aceste produse vin din partea anumitor formaţiuni militare ori firme ce se ocupă cu de-ale… bodyguardu-lui.

Totuşi, aceste veste se pot comercializa şi civililor contra unei sume de aproape 3.000 de lei. Cine ştie, poate acest accesoriu va ocupa în viitor un locşor în valiza de călătorii, mai ales pentru amatorii de senzaţii tari atunci când aleg un concediu mai altfel într-o zonă de conflict militar…

S-ar putea spune că binecunoscutul nelegiuit australian devenit legendă, Ned Kelly, ar fi inventatorul primei „veste” antiglonţ. Numai că armura purtată de el pentru a se apăra de gloanţele trase de poliţiştii australieni era făcută din fier şi cântărea aproape 70 de kilograme. Aceasta îi dădea mai degrabă un look de cavaler teuton, asta şi din cauza coifului pe care-l purta.

Totuşi, armura s-a dovedit foarte eficientă, pentru că gloanţele ricoşau uşor din armura robustă de fier. După ce a reuşit să scape de mai multe ori de oamenii legii acesta a fost până la urmă prins doar atunci când a fost rănit la picior şi nu a mai putut să se deplaseze.

Astăzi, o vestă antoglonţ, chiar dacă este destul de incomodă, cântăreşte 10-15 kg, de aproape cinci ori mai uşoară şi este confecţionată dintr-un material sintetic numit kevlar. Se poate comanda colorată în orice nuanţă şi, spre deosebire de Ned Kelly, nu va trebui să depui prea mult efort pentru a o purta, plus că nici nu va… rugini.

Tiberiu Szoke

Alt gen de armură, una lichidă!

O armătură lichidă ataşată tradiţionalelor veste antiglonţ – aceasta este ultima tehnologie pe care o dezvoltă Laboratorul de Cercetări al Armatei Statelor Unite ale Americii în scopul protejării militarilor. Uşoară şi flexibilă, noua armură le va îngădui purtătorilor săi să se mişte cu uşurinţă, să alerge şi să mânuiască armamentul nestânjeniţi. Ingredientul secret este un fluid deformabil cu vâscozitate mare, polietilen-glicolul, în care plutesc în suspensie nanoparticule solide de dioxid de siliciu.

Combinaţia lichid-solid dă naştere unui material cu proprietăţi speciale. În cazul manipulărilor obişnuite, acesta este fluid şi foarte uşor deformabil. În schimb, la impactul unui proiectil, al unei schije sau la apăsarea cu un vârf de cuţit, materialul devine brusc rigid şi opune rezistenţă. A fost nevoie de trei ani pentru punerea la punct a acestei tehnologii, dar rezultatul este un material subţire, uşor, ieftin şi cu proprietăţi balistice superioare celor ale ţesăturilor obişnuite din kevlar.