REŞIŢA – Tinerii fermieri pot depune cereri de finanţare pentru Submăsura 6.1 (fosta Măsură 112) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
În cadrul Submăsurii 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri“ din cadrul Măsurii 6 – „Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor“, principalul obiectiv este acela de a sprijini tinerii fermieri şi a-i încuraja să devină competitivi, să se asocieze şi să participe activ la dezvoltarea lanţurilor alimentare integrate.
Beneficiarii eligibili pentru finanţarea nerambursabilă prin Submăsura 6.1 sunt tinerii fermieri (PFA) care se instalează ca şefi unici ai exploataţiei agricole dar şi persoanele juridice (SRL-uri şi IMM-uri) în care se instalează un tânăr fermier ca şi asociat unic sau majoritar.
Finanţarea nerambursabilă oferită de Uniunea Europeană pentru proiectele de investiţii realizate în cadrul acestei submăsuri este de 100%. Sprijinul va fi de maximum 50.000 de euro şi va fi acordat tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară, în două tranşe: prima, de 75% din valoarea totală a sprijinului, se acodă la instalare, iar cea de-a doua, în procent de 25%, în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanţare, dar numai dacă se constată că a fost implementat corect planul de afaceri până la acel moment şi dacă a fost asigurată îmbunătăţirea performanţelor economice ale exploataţiei.
Contribuţia publică totală pentru anul 2015 aferentă acestei submăsuri este în valoare totală de 111.209.889 de euro, incluzând finanţarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană şi contribuţia de la bugetul naţional.