CARAȘ-SEVERIN – Un șofer de TIR polonez băut și un tânăr cărășean drogat sunt doar câteva din bombele rutiere oprite din condus de oamenii legii. Poliția județului a făcut astăzi un scurt bilanț al zilelor de weekend, pe linie rutieră: „În ultimele 48 de ore polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, pentru care au fost întocmite dosare penale!“
Mai exact, toate vineri. La ora 20.10, un tânăr de 20 de ani, din Rusca Montană, care conducea un autoturism pe DN 68, a fost pus să tragă pe dreapta în comuna Zăvoi. „La testarea cu aparatul din dotare, au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatul analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.“, prezicează Poliția județului.
La ora 13.10, pe DN 6, la Kilometrul 463, un ansamblu de vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile. Polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volanul TIR-ului, un cetățean polonez de 55 de ani, avea o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din fericire, în urma accidentului, nu a fost rănit nimeni, iar bărbatul a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice. Omul s-a ales cu dosar penal, fiindu-i totodată suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Tot în prima zi de weekend, un mopedist a fost tras pe dreapta întrucât circula fără plăcuțe cu numere. Pe lângă că mopedul nu figura ca înmatriculat sau înregistrat în circulație, bărbatul n-avea nici permis de conducere, fapt pentru care s-a ales cu dosar penal atât pentru conducere fără permis, cât și pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, adică jumătate din infracțiunile rutiere surprinse în weekend.
JCS-A.M.