Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia apelurilor redirecționate anul trecut către polițiștii cărășeni. Și aproape 10% din totalul sesizărilor au atras sancțiuni pentru apeluri false ori abuzive…

Demn de menționat este, totuși, faptul că anul trecut au fost înregistrate mai puține apeluri decât cu un an mai devreme. Mai exact, prin 112, au fost înregistrate 13.590 de sesizări sau solicitări către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, cu 706 apeluri mai puține decât în 2023, ceea ce reprezintă o scădere de aproape 5 procente, după cum a precizat comisarul șef Ciprian Lăzărescu, șeful IPJCS. Dintre acestea, 8.027 au fost transmise din mediul urban, iar 5.563 din cel rural.

Și numărul sancțiunilor aplicate, de 4.745, reprezintă o scădere cu 4,9% față de cifrele din 2023. În total, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în urma a 35% dintre sesizări. Dar au fost aplicate și 1.318 sancțiuni pentru apeluri false ori abuzive, adică pentru aproape 1 din 10 apeluri.

Ponderea apelurilor care nu se confirmă rămâne însă destul de alarmantă, ocupând inutil serviciile specializate. În urma analizei s-a constatat că 40% dintre apeluri nu se confirmă. La aceasta se adaugă și 362 de apelanți care au sunat la SNUAU 112 fără a avea de nevoie de intervenția urgentă a poliției. Merită amintit și faptul că, anul trecut, cei de la ISU au dispecerizat, prin 112, 19.340 apeluri, redirecționate subunităților și echipajelor din zonele unde s-au produs evenimentele.

JCS-A.M.