Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Intrarea în Noul An a fost sărbătorită în multe din localitățile cărășene, fiecare după posibilități. Din cauza pandemiei, au lipsit concertele, însă chiar și așa, măcar pentru câteva zeci de minute oamenii au ieșit din case sau din localuri și s-au bucurat de jocurile de artificii sau laserele pregătite de autorități!

În fața Primăriei Caransebeș, spre exemplu, câteva sute de localnici au avut parte de muzică și jocuri de lumini pe clădirile istorice, iar la miezul noptii au fost 11 minute de focuri de artificii, trase din curtea Colegiului Național „Traian Doda”. La fel s-a întâmplat la Reșița, Oțelu Roșu, Herculane, Bocșa, Moldova Nouă sau Anina, dar și în alte localități, sau în stațiunile montane, acolo unde pe lângă artificiile primăriilor, petrecăreții au tras propriile salve de artificii chiar înainte de miezul nopții. Oamenii au plecat apoi să petreacă cu speranța că peste un an nu vor mai avea parte de încă un revelion cu restricții din cauza pandemiei.