CARAȘ-SEVERIN – Oamenii depistaţi pozitiv sunt diverse localităţi din Caraş-Severin, iar producția de la fermele Smithfield din județul Timiș a fost oprită din cauza zecilor de persoane infectate cu noul virus!
Totalul angajaţilor care au fost confirmaţi pozitiv se apropie de 100. Potrivit DSP Timiş, timp de șapte zile, activitatea celor trei linii de producție va fi suspendată. Decizia a fost luată sâmbătă, dar în cazul în care va fi nevoie, perioada se poate prelungi, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș.
Ameninţător pentru judeţul nostru este faptul că la firma din Timiş, potrivit surselor noastre, lucrează în jur de 350 de cărăşeni. Dintre aceştia, deja 21 au fost confirmaţi pozitiv chiar sâmbătă. Cărăşenii infectaţi, angajaţi ai Smithfield, sunt din Şoşdea (6), Vermeş (4), Grădinari (2), Berzovia (1), Bocşa (1), Surduc (1), Forotic (1), Anina (1), Vărădia (2), Răcăşdia (1), Oraviţa (1). Angajaţii din Caraş-Severin, infectaţi cu COVID, apar în evidenţele şi raportările DSP Timiş pentru că acolo este ferma care se pare că este un focar de infecţie.
JCS-Nina Curiţa