CARAŞ-SEVERIN – Miercuri dimineaţa au ajuns pe teritoriul României câteva mii de români, după ce Guvernul Ungariei a decis să îi lase să treacă. Au fost 60 de km de maşini pe trei benzi!
Florin, unul dintre cărăşenii care s-au întors miercuri dimineaţa din Franţa, unde a lucrat la o fabrică de paleţi ce s-a închis, ne-a măsturisit că a stat 16 ore la graniţa dintre Austria şi Ungaria, asta după ce Germania a fost străbătută cu greu numai pe drumuri naţionale, pentru că autostrăzile sunt blocate.
„Drumul prin Ungaria a fost deschis marţi seara la 9.30, pe trasee prestabilite, a fost strict supravegheat de poliţia maghiară, am fost escortaţi și pentru alimentare s-a oprit doar unde au decis ei. Adevărul este că autorităţile maghiare ne-au dat apă. În schimb autorităţile române ne-au întâmpinat exemplar, am completat formulare, am răspuns la întrebări, am fost întrebat dacă vin din zona roşie sau galbenă, mi s-a spus să intru în autoizolare. Şi aşa fac, toată familia mea este în izolare la domiciliu“, ne-a spus Florin.
În ultimele 24 de ore, 18 persoane venite din afara țării au fost preluate la limită de județ și luate măsurile pentru izolare la domiciliu, 8 maşini cu 29 de persoane au fost însoțite în tranzit pe raza județului, fiind predate altor județe. O persoană a fost introdusă în carantină de un echipaj al Jandarmeriei.
De la Inspectoratul de Poliţie Caraş-Severin au fost transmise către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor 21 adrese privind 109 persoane față de care s-au făcut verificări la domiciliu, privind țările din care au venit, respectarea izolării la domiciliu sau alte aspecte. Pentru cele 18 persoane introduse în izolare la domiciliu au fost comunicate datele necesare. La graniţa dintre Austria şi Ungaria mai sunt câteva mii de români care nu au prins coridorul de tranzit deschis de Ungaria marţi seara între orele 9.30 şi 5 dimineaţa.
JCS-Nina Curiţa