Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În această dimineaţă, Direcţia de Sănătate Publică ne-a comunicat că 13 persoane sosite recent din diferite zone ale Italiei sunt monitorizate de reprezentanţii instituţiei!

Iniţial, doar şase persoane se aflau în autoizolare la domiciliu, însă ieri, 25 februarie 2020, numărul celor sosiţi din Italia a crescut cu încă şapte persoane, astfel că numărul acestora s-a ridicat la 13. Persoanele respective sunt din tot judeţul, DSP CS precizând că au sosit din zone ale Italiei neafectate de coronavirus. De asemenea, a transmis că în cazul în care cei ce sosesc acasă s-au aflat într-una din cele 11 clustere unde există mai multe persoane infectate cu COVID-19, aceştia vor fi plasaţi în carantină, într-unul din spaţiile amenajate special în judeţ pentru izolare, pentru a contracara o posibilă răspândire a virusului.

UPDATE. Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin a anunţat şi localităţile unde aceştia s-au autoizolat, respectiv Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu, Eftimie Murgu, Anina, Armeniş şi Teregova. Numărul acestora a crescut de dimineaţă, de la 13 la 24, potrivit raportării DSP CS, care specifică faptul că aceste persoane nu se află în carantină. Autorităţile subliniază că o persoană aflată în carantină prezintă riscuri mai mari decât cele izolate preventiv, în Caraş-Severin nefiind cazul de carantină.

JCS-A.G.