Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre persoane fizice – altele decât salariații sau asimilați ai acestora – care au astfel de contracte încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru concedii și indemnizații medicale!

Potrivit CJAS Caraș-Severin, au survenit modificări legislative vizavi de concediile medicale, mai exact legate de contribuția și veniturile asigurate, urmând să aibă consecințe inclusiv asupra cuantumului indemnizațiilor, inclusiv a celei de maternitate. Mai exact, venitul asigurat, în funcție de care se datorează contribuția a fost limitat la 3 salarii minime brute pe țară, adică 9.000 de lei, pentru orice tip de concediu medical, inclusiv pentru sarcină și lăuzie. În prezent, în jur de 120 de cărășeni au optat în această direcție.

„În baza noilor modificări ale actelor normative, contractele aflate în derulare (…) se vor modifica prin acte adiționale, la notificarea casei de asigurări de sănătate.“, a precizat ec. Ionuț Popovici, directorul general al CJASCS. Pentru indemnizațiile de maternitate se va lua în calcul media veniturilor asigurate din ultimele șase luni din cele 12 necesare de stagiu de cotizare.

JCS-A.M.