CARAŞ-SEVERIN – Anul viitor, 22 de proiecte din vestul ţării care încurajează mersul pe bicicletă vor fi finanţate prin Fondul RO Bike Valley. Jumătate sunt din Caraş-Severin!
Recent, au fost desemnaţi câştigătorii apelului de proiecte care vor primi anul viitor finanțare prin Fondul RO Bike Valley pentru activități pe biciclete și educație rutieră în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Au fost selectate 22 de echipe, din care 11 sunt din Caraş-Severin. Din totalul de 22, nouă echipe sunt unități de învățământ, 4 sunt grupuri de inițiativă și alte 9 sunt organizații non-guvernamentale.
„În premieră, cele 9 unități de învățământ vor primi titlul de Școala Ro Bike, un nou concept care va pune în valoare investițiile din comunitatea școlară în următorii 2 ani. Școlile RO Bike selectate se angajează ca în anul 2025 să organizeze activități pe biciclete pe parcursul întregului an școlar, cursuri de educație rutieră, cursuri de întreținere bicicletă, cursuri de prim-ajutor, minim 3 deplasări cu bicicletele în localitate sau împrejurimi, să deruleze sondaje de evaluare a mobilității și să participe la Săptămâna Mobilității sub umbrela RO Bike Valley.“, precizează cei de la Fundaţia Comunitară Timişoara.
Proiectele selectate sunt următoarele:
GI VeloDots din Timișoara – Ateliere velo în școli;
MTxPRO din Oțelu Roșu – Pedalează cu noi pe Valea Bistrei;
GI Eco trasee montane din Bocșa – Eco-trasee montane editia a IV-a;
GI Girls on Bikes din Reșița – Skirt Bike;
Asociația Bike Attack Reșița – Semenic Enduro;
Asociația Social Activ din Arad – Sănătate prin sport;
As Club Extreme Sport Vața din Vața – Zarand Cycling Circuit Vața;
Club Sportiv Corvinia din Deva – Cu bicicleta la școală;
Grupa Volontera „Moje Karaševo“ din Carașova – HAI CU BIȚIGLA;
Asociația Casa „Buna Mică“ din Pesac – BiciAutentic ediția a II-a;
Asociația A 13 din Ghioroc – Bike ‘n Fun 2025;
Banat Cycling Academy din Reșița – Banat Cycling Academy;
Asociația Colț de Banat din Comloșu Mare – STORIES ON WHEELS.
Școlile RO Bike din 2025 sunt următoarele:
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „C-tin Păunescu“ din Recaş
-Fun Pedals ediția a II-a;
Liceul Teoretic „Eftimie Murgu“ Bozovici – Vin la școală pe bițiglă;
Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria“ Deva – Bicicliști responsabili Peda;
Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ Reșița – Minions BIKE;
Școala Gimnazială Ciudanovița – Pedalăm pentru sănătate și siguranță;
Scoala Gimnaziala Boldur – Boldur in Motion;
Școala Gimnazială „Avram Iancu“ Baia de Criș – Pe bicicletă spre un stil de viață activ;
Grădinița cu Program Prelungit „Floarea-Soarelui“ Reșița – RoBike junior;
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Caransebeș – MINI BIKE Caransebeș.
JCS-Nicoleta Moraru