Cele şase proiecte depuse pe FEADR, a căror finanţare a fost contractată zilele trecute vor primi peste 47 milioane lei. Această sumă reprezintă primii bani europeni sosiţi în Caraş-Severin prin FEADR. Derularea proiectelor contractate va însemna şi „ridicarea“ comunelor respective.
Ce se face?
La Turnu Ruieni, se va extinde reţeaua de canalizare şi se vor moderniza drumurile comunale. Străzile vor fi modernizate şi la Vermeş, acolo unde şi căminul cultural va fi modernizat, extins şi dotat cu cele necesare. Şi la Slatina-Timiş se va lucra la modernizarea drumului spre Sadova Veche şi Sadova Nouă, proiectul incluzând şi reţele de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în Sadova Veche.
Consiliul Local Constantin Daicoviciu a primit fonduri pentru proiectul care prevede alimentarea cu apă, canalizarea menajeră şi staţie de epurare pentru comună, iar la Luncaviţa va fi introdusă canalizarea şi se va moderniza un drum comunal. Şi Consiliul Local Doclin a primit bani pentru alimentarea cu apă şi canalizare cu staţie de epurare în Doclin şi Biniş.
„Cele şase proiecte contractate sunt finanţate 100% din fonduri europene. Consiliile locale sau Consiliul Judeţean nu au nici o contribuţie financiară“, a precizat Liviu Picior, directorul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP), prezent recent în municipiu.
Sesiuni de finanţare
Doar în primele trei sesiuni de la demararea FEADR, consiliile locale din judeţ au depus nu mai puţin de 28 de proiecte europene în valoare de peste 214 milioane lei. Un bilanţ apreciat pozitiv de Liviu Picior. Şeful CRPDRP a sfătuit primarii din Caraş-Severin să continue să depună asemenea proiecte aducătoare de sume importante. Actuala sesiune de depunere de proiecte, demarată la începutul acestei luni, se încheie astăzi, 29 august, la ora 12.00, iar următoarea sesiune este anunţată pentru luna octombrie 2008.
Ionel Ivaşcu
