– Herr Bernhard Krastl, când aţi părăsit România?
– La 9 august 1971, împreună cu familia, desigur. O dată pe care nu am s-o uit niciodată.
– Şi cum s-a desfăşurat integrarea pe pământ nemţesc? Unde v-aţi stabilit pentru început?
– Am optat pentru Landul Saar, în apropiere de graniţa franceză. Ştiind limba germană foarte bine, eu mi-am continuat studiile la Universitatea din Saarbrűcken, iar după absolvire am început să predau la Şcoala de maiştri meşteşugari din capitala landului, unde funcţionez până astăzi. Ca să mă laud puţin, începând de anul trecut sunt şi directorul acestei şcoli.
– Se poate vorbi de o preferinţă a germanilor plecaţi din România de a se stabili într-o anumită parte a Germaniei?
– Da, eu cred că da. Deşi găseşti şvabi bănăţeni împrăştiaţi prin toată Germania, cei mai mulţi s-au stabilit în sud, în Bavaria. Mai precis, în landurile Baden Wűrtermberg, Reinald- Pfalz şi partea sudică a landului Hessen.
– Totuşi, din câte cunosc eu, nu pentru toţi „aussidlerii” (nemţi repatriaţi) reântorşi în „patria mumă” aclimatizarea a fost la fel de uşoară…
– Într-adevăr, cei care veneau din fosta Uniune Sovietică aveau mai multe dificultăţi de adaptare. Şi psihologice şi mai ales faptul că nu prea cunoşteau limba (germană). Le era cam la fel de greu ca acuma turcilor. Însă saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni – datorită politicii statului român care, cu toate lipsurile sale, ne-a lăsat să avem şcoli unde se putea învăţa temeinic nemţeşte
– s-au integrat ca să zic aşa „din mers” în viaţa socială din Germania.
– După Revoluţia din decembrie 1989 sunt şvabi care fac afaceri în România?
– Da, „natűrlich”, cunosc mai mulţi întreprinzători, care s-au angajat serios economic aici.
– Şi ce părere au despre mediul de afaceri românesc?
– Din câte ştiu eu, au înţeles că, la fel cum odată, noi, veniţi din Răsărit, a trebuit să ne integrăm într-o Germanie capitalistă şi românii trec acum printr-un proces asemănător şi care va mai dura încă ani.
– Totuşi, de ce se plâng cel mai mult?
– În afară de legislaţia încă stufoasă, drumurile lasă mult de dorit şi să nu uităm că ele sunt cartea de vizită a unei comunităţi. Trebuie să poţi să te mişti repede în Uniunea Europeană.
– Germania este brăzdată în toate direcţiile de autostrăzi…
– Însă şi acuma se mai construiesc autobenzi noi, căci ele sunt esenţiale că să poată funcţiona bine economia.
– Copiii care se nasc acum în familiile de şvabi din Germania mai învaţă şi limba română?
– Nu, din păcate nu.
Vasile Sărăndan