Caraş-Severin, Romania

Spunea miercuri, la finele şedinţei Consiliului Judeţean, şeful judeţului, Sorin Frunzăverde. După ce au fost aprobate proiectele de pe ordinea de zi din şedinţa de miercuri, proiecte asupra cărora vom reveni, consilierul Nicolae Ştefănescu i-a spus preşedintelui CJ că ar trebui ca forul decizional să gândească o formulă prin care să fie preluate problemele localităţilor din judeţ: „Mizez pe dvs, dle preşedinte, pe faptul că veţi fi atent la modul în care se împart resursele deoarece dvs ştiţi cel mai bine problemele comunităţilor locale. Fondurile vor fi mai mici, traiul mai greu şi trebuie să fim mai atenţi la probleme din jur. În plus, dvs aveţi relaţiile pe care la aveţi la Bucureşti şi altfel le puteţi rezolva“.

După cuvântarea lui Ştefănescu, preşedintele Frunzăverde a spus: „Situaţia e prea gravă pentru a vorbi generic despre ea. Clar trebuie să aşteptăm actele normative pe care le va face guvernul. Eu sper că întâlnirile cu sindicatele vor ameliora reducerile de personal. Acordul cu FMI nu e ceva de nemodificat şi trebuie văzut cum vom atenua şocul. Eu am fost zilele acestea la discuţiile de la Bucureşti, am susţinut că pensiile nu ar trebui reduse, ar fi şi prima diminuare a acestora în ultimii 70 de ani, însă e foarte greu să fii ascultat când se spune că fără aceste măsuri, la finele anului, nu se va mai putea plăti nimic. Personal cred că vom ieşi din criză abia în a doua jumătate a anului viitor. Şi în 2008, când eram printre puţinii politicieni care spuneau că vom fi loviţi de criză, am avut dreptate“.

Nina Curiţa