JCS: Domnule Simion Popescu, deşi sunteţi născut la Lugoj, susţineţi că vă leagă multe de Reşiţa. De ce?
Popescu: Au trecut mulţi ani. Dar, eu nu uit de unde am plecat spre marea performanţă. Şi, nu exagerez dacă spun că unele dintre cele mai frumoase momente din viaţă, din tinereţe, mi le-a oferit acest oraş. Având în vedere faptul că eu am apărut în Reşiţa în 1956. Am venit să-mi fac o meserie. Aveam 16 ani. În paralel, am continuat activitatea sportivă, ţinând cont de faptul că, la Lugoj, începusem să practic luptele, de circa un an de zile. La început a fost o joacă. Totul s-a schimbat însă aici, la Reşiţa, unde am avut parte de un regim riguros. Am dat de nişte antrenori deosebiţi. De altfel, Reşiţa era un centru puternic de lupte.
JCS: Cu cine aţi lucrat?
Popescu: Am fost pregătit de Francisc Kotzur şi, apoi, de domnul Lovas, la seniori. Am stat la Reşiţa patru ani, însă au fost foarte importanţi, decisivi pentru viitorul meu sportiv. A fost practic rampa mea de lansare spre performanţă.
JCS: Una impresionantă, realizată la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti. O carte de vizită de invidiat, respectată şi în prezent de cei care activează în lumea luptelor româneşti.
Popescu: Într-adevăr, am plecat în armată, la Steaua, unde am rămas până la pensionare. Dar, înainte de a pleca, am luat două titluri de campion naţional de juniori, la greco-romane, în anii 1958 şi 1959.
JCS: După care au curs alte medalii naţionale, mondiale şi una olimpică.
Popescu: În perioada 1964-1973 am cucerit zece medalii naţionale de seniori, la diferite categorii de greutate, începând cu 63 şi terminând cu 68 de kg. În 1968 am obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Mexico-City. Peste un an am devenit campion mondial al categoriei 68 kg, la Mar Del Plata, în Argentina. Am mai ieşit de două ori vicecampion mondial, în anii 1967 şi 1970. În 1967 am cucerit şi titlul european la Minsk, fosta U.R.S.S.
JCS: Bănuiesc, sunteţi mândru de acest palmares de invidiat.
Popescu: Sigur. Sunt fericit. Însă cu o mică, mică dezamăgire. La Olimpiada din Mexic am fost la trei secunde de titlul olimpic. Am fost învins de un japonez în ultimele trei secunde. Practic a fost o greşeală tactică. Şi aceasta m-a costat titlul olimpic şi medalia de aur.
JCS: De ce nu v-aţi revanşat la Munchen, în 1972?
Popescu: Datorită unui eveniment nefericit. Am suferit un accident cu puţin timp înainte de plecarea spre Germania. Cu o săptămână înainte. Erau deja făcute formalităţile de plecare, şi nu mai puteam fi înlocuit. Am avut o entorsă destul de serioasă, una de gradul patru considerată de medici. Şi totuşi, deşi nu mă puteam sprijini pe picior, am intrat în concurs. În primul meci am întâlnit pe campionul mondial, Soprono, cu care am făcut egal. Apoi, nu m-am mai prezentat. Am fost nevoit să mă retrag, fiindcă aveam dureri groaznice.
JCS: Anii au trecut şi, inevitabil, a urmat retragerea din activitatea sportivă de mare performanţă. Ce a urmat?
Popescu: Da. Am trecut la Federaţia Română de Lupte, fiind nominalizat antrenor la Lotul României de lupte juniori. După patru ani am fost cooptat în colectivul tehnic al reprezentativei de seniori, ca antrenor secund. Unde am activat timp de 14 ani, până la pensionare.
JCS: Aţi colaborat cu mulţi tehnicieni, printre care şi Ion Corneanu, originar din Caraş-Severin.
Popescu: Aşa este. Am avut cinstea să lucrez cu prof. Corneanu, de la Plugova, cu Nicolae Pavel, din Timişoara, deci tot bănăţeni, cu Cernea, soţul solistei de muzică populară Irina Loghin.
JCS: Şi, aţi rămas în lumea luptelor.
Popescu: N-aş fi putut să rămân afară. Am continuat cu o serie de cursuri, organizate de federaţia internaţională în Europa, Asia, America Latină.
JCS: Iar, în prezent, sunteţi secretarul Comisiei de Arbitri a F.R. de Lupte. O mare responsabilitate.
Popescu: Am acceptat să rămân în activitate, fiindcă încerc să mai contribui şi eu, cu ce pot, la binele luptelor. Am fost arbitru internaţional timp de 27 de ani. Şi, sper ca experienţa mea să-i ajute pe arbitrii mai tineri.
JCS: O ultimă întrebare. Cum apreciaţi nivelul „naţionalelor“ de juniori, de la Reşiţa?
Popescu: Era de aşteptat să fie unul ridicat. Ceea ce s-a confirmat. Însă eu vreau să închei prin a-mi manifesta satisfacţia faţă de ceea ce se întâmplă, în prezent, în luptele reşiţene. Pentru că a fost o pauză destul de lungă…
Marius Moraru