Însă, ştim cu toţii vorba „câinii latră, caravana trece“. Iar „caravana“ tăietorilor de fier vechi a trecut mai departe nestânjenită, pînă ce în urma lor nu au mai rămas decât numele şi amintirea a ceea ce a fost cândva una dintre cele mai importante mine de pe teritoriul României.
Piese şi utilaje unicat în Europa au fost tăiate şi vândute la kilogram, şi, odată cu ele, şi ceea ce vroia să fie Muzeul Mineritului. Nu-i nici o problemă, peste vreo câteva decenii va fi timp suficient pentru regrete.
Însă atunci oare nu va fi puţin cam târziu? Oare valoarea ca fier vechi a respectivelor utilaje o depăşea pe cea istorică şi sentimentală? Oare banii obţinuţi din ele au acoperit toate datoriile SC Miniera Anina?
Când au apărut primele zvonuri despre viitoarele tăieri, părea incredibil. Atât de incredibil încât, în afară de vorbe şi promisiuni, nu s-a făcut nimic. Doar nu vor fi în stare să taie tot, nu? Sau???
Intenţii bune au existat. Însă, cei care vroiau să salveze istoria s-au mişcat prea greu, tăietorii au fost mult mai expeditivi. De aceea, vina aparţine în egală măsură atât celor care au tăiat cât şi celor care nu au făcut mai nimic pentru a-i împiedica. Nu s-ar fi rezolvat mai simplu problema dacă în loc de discuţii şi aşteptări se apela la un „This is ANINAAAA!!!!“?
Însă, dacă puţurile adânci ale minelor existau, ne-a lipsit ceva. Şi anume, echivalentul lui Leonida…
Aviz amatorilor – bustul lui Schwarzenegger. Tot metal, probabil ar aduce un venit frumuşel tranşat şi vândut.
Nina Curiţa