Caraş-Severin, Romania

Este un proiect iniţiat în decembrie, anul trecut, când s-a realizat studiul de fezabilitate, şi început anul acesta, în ianuarie. Banii sunt alocaţi de la Guvern, în tranşe.

„Anul acesta se vor finaliza lucrările de interior şi se va continua cu reabilitarea exteriorului şcolii, ne-a spus prof. Cristina Lerch, directorul liceului. Mobilierul îl avem schimbat în proporţie de 80%, cu fonduri primite de la ISJ (75%) şi Primărie (25%). Etajul al doilea este gata de câteva luni, etajul I îl vom avea gata până la începutul anului şcolar, iar parterul, laboratorul de chimie şi blocul administrativ îl vom finaliza în aproximativ două luni.

Sala de sport

Dorim să cuprindem într-un proiect de reabilitare şi sala de sport, care de doi ani de zile este nefuncţională. A plouat prin acoperiş şi s-a distrus podeaua. Primăria a alocat 300 de milioane pentru acoperiş, dar nu dispune de fondurile necesare pentru continuarea lucrărilor, de aceea am sugerat să demarăm un studiu de fezabilitate şi să reabilităm sala de sport cu finanţare de la Guvern. Sala poate fi una multifuncţională, se pot aduce aparate de fitness, poate fi folosită pentru dansuri, avem suficient spaţiu“.

Câştigător la Y.E.

Liceul a mai primit o sumă considerabilă de bani în urma concursului Young Energy, care vor fi investiţi în IT. Elevii au obţinut locul III anul trecut şi locul I, anul acesta, pe ţară, iar premiul a constat într-o plasmă de mari dimensiuni. Conducerea liceului doreşte să achiziţioneze şi o „tablă deşteaptă“ pentru amfiteatrul şcolii.

Iar în clădirea cu clasele I-VIII, din resurse extrabugetare, o sală va fi dotată cu 16 computere Pentium 4 şi mobilier. „Este una dintre vechile dorinţe ale catedrei de matematică“, a spus doamna director. De asemenea, la 15 septembrie va fi inaugurat şi cabinetul psihopedagogic.

Oana Copocean

[email protected]