Ediţia din acest an este organizată de de Primăria municipiului, DJS, Clubul de şah-tenis Speranţa şi FRT, în perioada 26-29 iunie.
„Elena Jecu a fost un nume în tenisul românesc care a avut un parcurs ascendent. Dacă în anii 1970 şi 1072 a fost a doua la categoriile 12 şi 14 ani, în 1976 s-a clasat pe primul loc la categoria 18 ani. De asemenea a fost şi componentă a lotului naţional. În memoria ei suntem mândri să organizăm acest turneu”, a afirmat Traian Miclea, organizatorul competiţiei. Partidele se vor desfăşura la Baza „Voinţa” (zece terenuri) şi Baza „Ten Mar” (trei terenuri), la cele patru secţiuni fiind aşteptaţi aproximativ 120 de competitori: secţiunea I – la categoriile +35 de ani – 70 ani+ (simplu) şi +35 şi +55 (dublu); secţiunea II – open amatori (simplu+dublu); secţiunea III – nelegitimaţi 10, 12 şi 14 ani (simplu); secţiunea IV – copii şi juniori legitimaţi, băieţi şi fete, de la 10 până la 18 ani (simplu).
Înscrierile se pot face până joi seara la numerele de telefon 0741/764.478 (Traian Miclea), 0723/391.348 (Mircea Drăgoi) şi 0744/865.587 (Marcel Moş). Taxa de participare este de 40 lei pentru o probă de simplu sau dublu, respectiv 25 lei pentru copii şi pensionari. Bugetul de premieri este de aproximativ 3.300 lei.
Teodor Biris