Caraş-Severin, Romania

De atunci au fost lansate douăsprezece numere, ultimul, al XIII-lea, apărând în această săptămână. Publicaţia, laureată doi ani consecutiv la Concursul naţional de reviste şcolare, adună în paginile sale informaţii despre acţiunile şi activităţile elevilor, precum şi date cu privire la performanţele deosebite obţinute de aceştia la diverse competiţii sportive şi olimpiade şcolare.

Echipa redacţională este formată din elevi ai ciclului gimnazial, şapte la număr, coordonaţi de cadrele didactice: inst Cristina Ardeleanu, prof. Constanţa Cablea, prof. Ionuţ Gârtoi, prof. Daniela Oţelaru şi prof. Gabriela Barna.

În cele 40 de pagini al numărului din octombrie, pe lângă acţiunile derulate în cursul acestui an de elevii Şcolii Nr.7, se regăsesc şi jocuri, ghicitori, chestionare şi concursuri pentru cei mici şi cei mari, menite să dezvolte creativitatea şi să sporească puterea de concentrare a acestora.