Domnule Namiki Toshiaki, cum aţi ajuns la Reşiţa şi cum apreciaţi nivelul sportivilor participanţi la cursul organizat de Ateneu Reşiţa şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin?
Toshiaki: Sunt pentru a treia oară în România, având contactul cu Aurel Pătru, vicepreşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, şi preşedinte al SKDUN. Şi, prin invitaţia lui Nelu Botez, coordonatorul Secţiei de Karate a C.S. Ateneu. Da, m-am simţit foarte bine aici. Am întâlnit oameni calzi, primitori. Vorbind despre karate, am găsit un nivel tehnic bun, un spirit benefic sportului.
Cine sunteţi domnule Namiki?
Toshiaki: Un om căruia nu-i place să vorbească despre el. Din respect, vă răspund, pe scurt. M-am născut la data de 9 decembrie 1949, în Japonia. Am studiat de mic această artă sportivă, având mentori mari maeştri ai acelui timp. Am fost instructor şef al clubului universităţii pe care am absolvit-o în 1972. În 1978 am plecat în Statele Unite ale Americii. Iar un an mai târziu am devenit profesor la Universitatea California de Sud, unde am predat karate de autoapărare. În prezent, conduc seminarii şi stagii de karate DO în S.U.A., Europa şi America de Sud.
Aţi stăruit, în timpul seminarului, asupra respiraţiei sportivilor. De ce?
Toshiaki: În primul rând, legat de această respiraţie zgomotoasă, în ghilimele, pe care o fac sportivii, ea este artificială. Este un zgomot pe care îl scot practic corzile vocale. Noi nu avem nevoie de acest zgomot, în karate. Antrenamentele la karate se desfăşoară mai mult în linişte. Cu un control total al respiraţiei. Controlând respiraţia, controlăm şi corpul. Avem nevoie să ne controlăm energia, pe care să o folosim într-un mod eficient şi puternic. Tocmai de aceea, în kata, unde sunt formele cele mai evidente de antrenament sunt doar două ieşiri ale energiei. În rest trebuie să respirăm, să ne controlăm respiraţia şi nu să aruncăm pur şi simplu aerul afară, obosind astfel. În plus, la anumite concursuri este interzisă această respiraţie forţată. Respiraţia normală înseamnă oxigenarea sângelui, înseamnă sănătate. Dacă nu ne controlăm această respiraţie în sensul pozitiv, corpul nostru suferă din punctul de vedere al sănătăţii.
Aţi lucrat cu mai multe categorii de vârstă şi nivel.
Toshiaki: Din punct de vedere al nivelului tehnic, antrenamentul a fost rezervat pentru sportivii până la centura neagră, până la 4 DAN. Dar, am pus accent pe implicarea cursanţilor în antrenament. A fost, aparent, un antrenament simplu, în care o centură superioară a trebuit să demonstreze că este mai bună decât una inferioară. Am început cu un antrenament general, după care am lucrat separat, în funcţie de nivelul sportivilor. Aş vrea să mai fac o remarcă. Am observat, în deplasările mele, în S.U.A., în diferitele ţări europene, că shotokan-ul este unul specific. Iar acest specific trebuie respectat. Eu nu vreau să personalizez nimic. Eu lucrez după forma japoneză. Închipuiţi-vă un munte. Noi plecăm de undeva de la baza muntelui, şi trebuie să ajungem în vârf. Cu toţii ne dorim să ajungem în vârf, obiectivul fiind acelaşi. Unii pot ajunge direct, alţii pe ocolite, pe serpentine. Dar, scopul este acelaşi.
Ce înseamnă karate-ul pentru Namiki Toshiaki?
Toshiaki: Înseamnă viaţa. Este un tip de viaţă, un mod de viaţă. Nu este nimic extraterestru. Fiind o artă marţială, ne învaţă pe toţi un mod de viaţă echilibrat. Te învaţă să ai legături corecte şi sincere cu cei din jur. Este un mod de viaţă sănătos.
Dacă ar fi să întoarcem timpul înapoi, ce sport aţi alege să practicaţi?
Toshiaki: Spre deosebire de europeni, în Japonia există o anumită cultură, un anumit sistem de viaţă. În urmă cu 60 de ani, când m-am născut, exista o anumită mentalitate. Iar pentru noi exista această educaţie. Acum, în Japonia un copil poate să joace tenis, să practice autombilismul. Poate să se îndrepte spre orice vrea. Eu, cu siguranţă aş opta tot pentru karate.
Marius Moraru