Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Spune un reşiţean care a apelat la ajutorul redacţiei pentru problema climei din autobuze. Intrarea unui nou operator de transport public de persoane pe scena municipiului de pe Bârzava, anul trecut, a atras după sine adevărate revolte legate de majorarea preţului biletului, apoi de scumpirea abonamentelor, care în unele situaţii aproape că s-au dublat, de modificările intervenite în structura traseelor sau, parţial, de încetarea circulaţiei tramvaielor.

Într-un final, apele s-au liniştit, însă acum o nouă problemă învolburează apele transportului public de reşiţean. „Ne tot rugăm de şoferi să dea drumul la climă şi nu vor deloc, spune domnul Dumbravă, unul dintre cei care s-au plâns, zilele trecute, redacţiei. Suntem înnebuniţi de căldură cu toţii. Anul trecut mai dădeau drumul, dar acum nu vor deloc, deşi în autobuze simţim că nu mai avem aer! Vă rugăm, sunteţi singura noastră salvare! Noi înţelegem că pornirea climei presupune şi un consum mai mare pentru ei, dar şi ei trebuie să ne înţeleagă pe noi, că nu mai putem rezista“.

La începutul anului trecut, municipalitatea recepţiona un număr de opt autobuze, dintre care două articulate, care pot transporta câte 154 de persoane (dintre care doar 52 pe scaune), iar şase standard, care pot căra câte 107 oameni (dintre care doar 29 pot sta jos). La data recepţiei, respectivele mijloace de transport au fost prezentate drept moderne, cu sisteme de climă funcţionale. Cu privire la acest aspect, şi municipalitatea a început să ia măsuri.

„În urma reclamaţiilor primite de la cetăţeni, Primăria municipiului Reşiţa a solicitat SC Spedition Ro-A TIR SRL comunicarea unor aspecte, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, se arată într-un comunicat emis de către autoritatea locală. Printre cerinţe se numără prezentarea stadiului de implementare a panourilor pentru afişajul electronic în staţiile de transport, asigurarea unui comportament corespunzător al şoferilor şi taxatorilor în raport cu cetăţenii, programul de menţinere a curăţeniei în mijloacele de transport şi asigurarea climei pe timpul verii la un nivel corespunzător în incinta autobuzelor“. Am încercat să obţinem şi un punct de vedere din partea operatorului de transport, însă, în pofida insistenţelor, reprezentanţii acestuia nu au putut fi contactaţi.

Antoniu Mocanu