Paşii celor mici trebuie îndreptaţi spre cea mai luminată parte a lumii, iar adulţii au obligaţia şi responsabilitatea de a face acest lucru. Pentru a face acest lucru este nevoie de multă muncă şi voinţă. Iată că mai există dascăli implicaţi în viaţa elevilor. Astfel, colectivul Jurnal CS s-a arătat onorat de vizita primită vineri în redacţie.
Am avut ocazia de a avea aproximativ 50 de oaspeţi de seamă, vorbim despre elevii şi dascălii implicaţi în proiectul „Împreună!“. Coordonaţi de prof. Măriuţa Simionescu, preşedintele Organizaţiei „Salvaţi Copiii“, filiala Caraş-Severin elevii claselor IV C şi I A, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 Reşiţa, II A, Liceul „Mircea Eliade“ Reşiţa, voluntarii organizaţiei „Salvaţi Copiii“ şi elevii Şcolii cu clasele I-VIII Pojejena/Radimna, s-au arătat interesaţi de modul în care redactorii JCS transmit informaţia în întreg judeţul.
„Obiectivul acestui proiect este acela de a reuşi ca elevii să înveţe unii de la alţii, desfăşurând activităţi comune, specifice mediului din care provin. Este important ca ei să cunoască din experienţa şcolilor partenere şi să-şi formeze reprezentări despre familie, munca adulţilor în apropierea copiilor de mediul urban“, a spus Măriuţa Simionescu.
Anca Preda
[email protected]
