Sosită la Bocşa pentru a juriza Festivalul „Aurelia Fătu Răduţu“, Nicoleta Voica a acceptat să se destăinuie cititorilor Jurnalului de Caraş-Severin şi să ne povestească mici frânturi dintr-o viaţă ce s-a identificat cu aceste locuri în care a copilărit, crescut şi cântat.
Puţini ştiu însă că Nicoleta Voica scrie cântecele, nu doar le cântă. „Voi scrie atâta timp cât trăiesc şi cât mă lasă Dumnezeu pe pământ şi chiar când n-am să mai pot să le cânt eu, am să scriu cântece pentru alţii. Deocamdată sunt eu activă, dar am scris şi pentru alţi interpreţi“, spunea interpreta, a cărei fiică i-a moştenit talentul.
Deşi este mai mereu prezentă pe ecranele televizoarelor, Nicoleta spune că nu poate pleca din Banat. Chiar dacă lucrează foarte mult în Bucureşti, locuieşte tot la Timişoara, unde spune că îi este casa.
„Sufletul meu este Banatul, nu aş putea trăi altfel, nu am trăit niciodată altfel şi, indiferent unde aş fi, toată creaţia mea şi tot ceea ce gândesc se leagă de Banat, vorbind de cântec“, ne spunea ea. Solista s-a născut şi a copilărit la Reşiţa, a petrecut câteva vacanţe la străbunicii ei la Ezeriş, la jumătatea distanţei dintre Reşiţa şi Lugoj, dar, „în aceiaşi măsură, am petrecut unele vacanţe şi la străbunicii mei din Oltenia“.
Are o mare bucurie că fiica sa, Andreea Voica, îi calcă pe urme, deşi „niciodată nu i-am sugerat şi niciodată nu am îndrumat-o eu. A fost alegerea ei şi a fost foarte bine că a fost aşa, pentru că eu consider că cei care doresc să îmbrăţişeze această meserie trebuie singuri să-şi aleagă drumul. În nici un caz nu poate fi voinţa altcuiva decât a ta, pentru că asta se oglindeşte în cântecul tău. Mie îmi plac soliştii născuţi, nu cei fabricaţi. Am stimă pentru cei care muncesc şi pentru cei care îşi doresc cu tot sufletul să fie solişti, dar nu au elementul principal: vocea. Pot să ajungă, şi am şi avut şi avem exemple, însă nu sunt solişti adevăraţi. Soliştii adevăraţi sunt cei născuţi, care sunt dăruiţi“, mai spune interpreta.
Atunci când vremurile au silit-o să plece departe de casă, doamna cântecului popular spune că a avut de toate, mai puţin un lucru: „Mi-a lipsit Banatul. Am avut tot ce mi-am dorit şi am avut şi bănăţeni, pentru că am fost cooptată acolo între ei. Mai mulţi bănăţeni din Banatul Sârbesc, e adevărat! Banatul mi-a lipsit, l-am purtat în sufletul meu mereu şi de acolo nu-l mai las să plece. În rest am avut tot ce mi-am dorit. Dar poate că dorul acesta de Banat… Pentru că departe de Banat atunci înveţi într-adevăr ce-i dorul“, ne povesteşte artista cu nostalgie. „Banatul este fruncea! Dacă n-aş fi crezut, nu m-aş fi zbătut pentru asta şi n-aş fi militat în tot ceea ce fac. În toate emisiunile în care am un microfon în faţă nu fac altceva decât să spun că Banatul a fost, este şi va rămâne fruncea!“
Cristian Franţ