Caraş-Severin, Romania

Asta în condiţiile în care este asigurat (fiind beneficiar de ajutor social, a cărui valoare se ridică la… 470.000 de lei!) şi a prezentat medicului specialist trimitere de la medicul de familie.

Dr. Monica Puticiu, director adjunct medical al Spitalului Clinic Judeţean, ne-a explicat că în conformitate cu reglementările legislative în vigoare, în Ambulatoriul de specialitate al spitalului se percep taxe pentru orice serviciu la cerere (iar actul medical pe care l-a solicitat Gheorghe Brândă era considerat un astfel de serviciu), pentru că serviciile la cerere nu se decontează de Casa de Asigurări de Sănătate.

„Conform MO nr.851/29 decembrie 2001, serviciile medicale solicitate de medicii de expertiză a capacităţii de muncă se pot efectua de către medicii de specialitate, dar nu se decontează de Casa de Asigurări” – spune dr. Puticiu.

Serviciu la cererea cui?
Sigur, problema cetăţeanului Brândă este mult mai complexă. De ce a solicitat el acea trimitere de la medicul specialist, ca s-o aibă la dosar, s-o ţină la sertar? E greu de crezut. A solicitat-o pentru că fără ea, Comisia de Expertiză a Adulţilor nu i-ar fi aprobat încadrarea într-un anumit grad de handicap (pe care îl are, evident). Vrea el să aibă handicap? Îşi doreşte el să stea la coadă la policlinică ca să obţină o trimitere de la medicul specialist? Cu siguranţă, nu. El este nevoit să facă acest lucru. Din nefericire, este nevoit să mai şi scoată bani din buzunar! Iar 100.000 din 470.000 este destul de mult pentru Gheorghe Brândă (şi, probabil, şi pentru alţii ca el).

„Este o situaţie mai deosebită, mai delicată. Există reglementările legislative pe care le-am amintit mai sus, dar mai există şi un ordin comun 706/262/2002 privind acordarea asistenţei medicale pentru persoanele încadrate într-un grad de handicap şi aprobarea modalităţilor de decontare a cheltuielilor aferente în care, la art. 7, se arată că «asistenţa medicală de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice în cadrul sistemului de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate se acordă în baza biletelor de trimitere eliberate de medicii din instituţiile aflate în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap, în situaţia în care persoanele instituţionalizate nu sunt în evidenţa unui medic de familie»” – subliniază dr. Monica Puticiu.

Efectul

Fragmentele de lege prezentate de directorul medical al Spitalului Judeţean sunt parţial contradictorii. De aceea, a fost nevoie de îndelungi discuţii la nivelul conducerii spitalului pentru a se găsi calea optimă de ieşire din această situaţie. În cele din urmă, s-a hotărât: „Începând de la data sesizării dumneavoastră – pentru care vă mulţumim – beneficiarii unui certificat de încadrare într-o categorie de persoană cu handicap, care au bilet de trimitere, nu se taxează pentru consultaţii la cabinetele din Ambulatoriu de specialitate al spitalului, cabinete care sunt în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări” – conchide directoarea Monica Puticiu.
Diana Duţu