Handbaliştii reşiţeni au evoluat în nota obişnuită, fără trac, impunându-se lejer în faţa unei echipe de care au trecut fără probleme şi în meciul, cu 52-26, la Reşiţa. După succesul de duminică, „Traian Vuia“ a acumulat 20 de puncte şi este singura grupare neînvinsă la juniori I.
„Sunt mulţumită de modul în care au abordat partida elevii mei, a spus profesoara Lucia Moruţ. Le mulţumesc pentru dăruire, le mulţumesc părinţilor acestor minunaţi copii, o parte dintre ei au venit şi la Craiova să ne susţină. Mulţumesc şi Primăriei Reşiţa şi Consiliului Local pentru sprijinul financiar pe care ni-l acordă pentru a ne putea desfăşura activitatea“.
„Traian Vuia“ Reşiţa: Bugei, Sămînţă, Socareva – Negru (14), Borbely (7), Eros (5), Ghiţă (5), Czari (4), Dîscă (3), Toma (2), Radu (1), Duţulescu, Sonohat, Lazics. Celelalte rezultate ale etapei a XI-a: LPS Tg. Jiu – LPS Banatul Timişoara 38-43, CSS Hunedoara – CSS Drobeta Turnu Severin 47-36. În etapa următoare, Liceul „Traian Vuia“ Reşiţa va juca pe teren propriu, duminică, 13 martie, de la ora 13.30, cu LPS Târgu Jiu.
