Luna cadourilor poate aduce dosare penale funcţionarilor publici care pretind sau primesc „cadouri“ pentru a-şi face meseria. Direcţia Anticorupţie din cadrul MAI îşi intensifică măsurile de testare şi prevenţie a actelor de corupţie din sistem. Ofiţerii DGA vor testa, sub acoperire, funcţionarii din cadrul structurilor subordonate ministerului, pentru a verifica dacă aceştia pretind sau acceptă şpagă.
Unele acţiuni de verificare vor fi făcute în colaborare cu şefii instituţiilor respective, iar altele vor fi efectuate chiar fără ştirea lor. Oricând, unul dintre ofiţerii anticorupţie poate apărea la orice birou şi poate tenta sau determina funcţionarul respectiv să ia şpagă, tocmai pentru a verifica vulnerabilitatea sistemului.
În primele trei trimestre s-au desfăşurat 141 de acţiuni de anticorupţie, care au vizat peste 800 de funcţionari din cadrul structurilor MAI de la noi din judeţ. Pedeapsa pentru darea sau luarea de mită porneşte de la 3 şi poate merge până la 19 ani, pentru formele agravante.
Orice om care se confruntă cu o situaţie de corupţie poate sesiza această faptă, fie prin e-mail, la [email protected], fie la telefonul verde: 0800.806.806. Anul acesta, Serviciul Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin a primit nu mai puţin de 32 de asemenea sesizări. „Trebuie precizat că se pedepseşte atât darea cât şi luarea de mită, dar şi cazurile de trafic de influenţă sau de interes, primirea de foloase necuvenite precum şi cumpărarea de influenţă“, subliniază Bărăgan Valentin, ofiţer în cadrul serviciului.
La rândul lor, funcţionarii care dau în vileag fapte de corupţie ale colegilor, inferiorilor ori superiorilor lor, beneficiază de protecţie din partea serviciului. „Potrivit Legii nr. 571/2004, aceştia beneficiază de mai multe măsuri de protecţie dacă sesizează fapte de corupţie“, a spus Bărăgan.
Cristian Franţ
[email protected]
