Ziua alegerilor a fost una bogată în evenimente. După ce birourile electorale au fost luate cu asalt de contestaţii, nici poliţiştii nu au avut o zi tocmai liniştită. Astfel, printre cele mai ieşite din comun evenimente se poate remarca cel de la Caransebeş.
Aici două persoane ofereau anumite sume de bani pentru ca alegătorii să pună ştampila „VOTAT“ pe anumiţi candidaţi.
Un alt caz „notabil“ a fost înregistrat la Teregova, acolo unde primarul din comună a ameninţat pe unul dintre localnicii comunei pe baza unor neînţelegeri mai vechi. În ceea ce priveşte „simţul civic“ îi putem aminti pe alegătorii din Reşiţa şi din Moldova Nouă.
La Reşiţa un domn în vârstă de 68 de ani a profitat de neatenţia unei membre a comisiei şi a introdus în urnă două buletine de vot.
La Pojejena chiar preşedintele secţiei de votare Nr. 1 avea în agenda personală, aşa din întâmplare, trei cărţi de alegător ale unor cunoştinţe…
Toate neregulile au fost pedepsite conform legii, în marea majoritate cercetările încă continuă.
Mianda Mladin