Văzând că antrenorul Kiss Alexandru alcătuieşte echipa probabilă fără el în
primul unsprezece, a răbufnit. „Eu ce joc la echipa asta?”, ar fi spus nervos
fundaşul. Kiss i-a răspuns ironic: „Poţi să joci şi vârf dacă vrei, mă!”.
Iritat, Lazăr a părăsit şedinţa de pregătire, spre surprinderea generală. „Lazăr
a părăsit antrenamentul, probabil nu i-a convenit ceva. Noi, antrenorii, am
rămas fără cuvinte şi am decis să nu mai contăm pe el, astfel că nu e în lot.
Nu se face un asemenea gest. Chiar dacă vine la Bucureşti, nu îl voi folosi”,
a explicat Kiss ieri, la conferinţa de presă.
Contactat telefonic, Lazăr şi-a justificat gestul. „Nu mi-a convenit când am
văzut că voi fi rezervă la baraj. Am jucat pe orice post, ba fundaş central,
ba în dreapta, ba în stânga, am fost şi rezervă, şi tot nu e bine. Normal că
m-a deranjat după atâţia ani petrecuţi la Oradea”, a spus jucătorul, care îşi
încheie contractul cu FC Bihor după meciurile de baraj.
Se pare totuşi că fundaşul va face deplasarea astăzi cu echipa, la dorinţa
expresă a preşedintelui Alexandru Sătmăreanu şi a directorului tehnic Emerich
Jenei. „Lazăr este un jucător important şi nu avem atâţia fundaşi de valoare
ca să ne permitem să-l lăsăm acasă”, a precizat Sătmăreanu.
Miculescu, cu avionul
Joi delegaţia bihoreană va pleca cu autocarul spre Cluj, de unde va decola
spre Bucureşti. „Ar fi culmea să nu avem emoţii. Nu ne este indiferent nici
nouă unde vom juca la anul, în A sau în B. Presiune există, indiferent cine
ne-ar fi fost adversar la baraj.
Fiecare meci e decisiv, şi important e să păşim cu dreptul. Din punct de vedere
fotbalistic, cred că ar fi o tragedie să nu promovăm”, spune Kiss. Secundul
Florin Farcaş crede că „lupta se va da între FC Bihor şi Unirea Urziceni.
Mie nu mi-a lăsat o impresie prea bună Forex. Sperăm să le facem o bucurie
suporterilor bihoreni, să aibă o echipă în Divizia A. După cum am auzit, Unirea
Urziceni îşi doreşte foarte mult promovarea, poate şi datorită implicării domnului
Gigi Neţoiu”.
Deşi are o teamă teribilă de zborul cu avionul, atacantul Vali Miculescu a
fost constrâns de antrenori să se conformeze. „Vali s-a interesat de trenuri
spre Bucureşti, dar i-am spus că va veni cu noi. Nu facem concesii pentru nimeni
şi tot lotul va pleca cu avionul de la Cluj”, a decretat Kiss.
„Nu am fost niciodată cu avionul. Am nişte emoţii incredibile. Sunt distrus!”,
s-a lamentat Miculescu.
Teodor Biris