„N-am crezut să-nvăţ a muri vreodată“ au fost cuvintele cu care Nicolae Sârbu, preşedintele Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ din municipiu a dat tonul uneia dintre cele mai ample manifestări culturale închinate joi personalităţii marelui poet naţional, cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la naşterea acestuia.
Evenimentul, organizat la Liceul Teoretic „Traian Lalescu“, în colaborare cu biblioteca, a avut un caracter inedit prin dezbaterea pe tema „Eminescu: aniversare, între adulare şi contestare“.
La întrebarea pusă de Nicolae Sârbu, „Când s-a născut Eminescu“, răspunsul „Nu ştiu!“ a venit din partea publicistului Gheorghe Jurma, directorul Editurii „Tim“, singurul eminescolog din judeţ şi singurul care deţine o medalie Eminescu.
Potrivit acestuia, deşi marele poet afirma că s-a născut în 15 ianuarie 1850, există voci care susţin că s-ar fi născut de Crăciun, în 1850. Deşi valenţele Crăciunului sunt puternice, s-a acceptat simetria dintre naşterea în 15 iunie 1850 şi moartea în 15 iunie 1889, care se suprapun cu solstiţiile de iarnă şi de vară, pentru simbolistica lor.
Manifestări similare au fost organizate joi de mai multe instituţii şi unităţi de învăţământ din judeţ, printre care Biblioteca din Bocşa, Grădiniţele PP 3, PN 6, 9 şi 10, Şcolile cu clasele I-VIII Nr. 2 şi 7, precum şi Liceele Teoretice „Diaconovici-Tietz“ şi „Mircea Eliade“ şi de Teatrul „G.A. Petculescu“ din Reşiţa.
Antoniu Mocanu
