Caraş-Severin, Romania

Asupra pensionarilor a căzut ca un trăsnet vestea că actualul Guvern a amânat cu un an majorarea grupelor de muncă, în ultima variantă adoptată, cu 25%, respectiv 50%. Principalele organizaţii de pensionari din ţară sunt decise să treacă la proteste.

Pe de altă parte, pensionarii din Caraş-Severin rămân paşnici şi nu trec la astfel de acţiuni. „Ştiţi, noi pensionarii avem o meteahnă: să trăim mult şi bine. De această dată, autorităţiile ne-au dat… e drept că se putea şi mai mult“, a spus Gheorghe Ursu, preşedintele Ligii Pensionarilor din Caraş-Severin.

Decizia de amânare a legii privind majorarea pensiilor în funcţie de grupele de muncă s-a luat pentru că existau două acte normative pe aceeaşi temă: OUG 100/2008 şi Legea numărul 218/2008, doar cu „puncte de vedere“ diferite, adică moduri diferite de calcul şi termene diferite de aplicare a acestora.

Tocmai de aceea, aplicarea Legii 218/2008 a fost decalată cu un an, urmând să se aplice în continuare OUG 100/2008. O explicaţie privitoare la această decizie a venit chiar de la ministrul Muncii care a spus că: „nu era timpul fizic necesar pentru recalcularea pensiilor într-un timp atât de scurt“.

„Ştiu că la nivelul judeţului Caraş-Severin s-au plătit deja, pentru cei care s-au pensionat înainte de 1990, pensii majorate pentru perioadele lucrate în grupele I şi II de muncă. Ştiu că după ce va intra în vigoare şi legea se vor primi şi diferenţele de bani, asta dacă există. Ar fi frumos dacă şi preţurile ar sta pe loc…“, a mai spus preşedintele Ligii Pensionarilor din Caraş-Severin.

Anca Preda

[email protected]