Satul ancestral din România în luna lui Cuptor. Toropeală, caniculă, amorţire. Pentru toţi. Pentru primar, vice, poliţişti, toţi reprezentanţi ai autorităţii civile şi administrative. Pentru dascăli, preoţi, doctori, intelectualii din mediul rural.
Plus ţăranii. Subiectul prezentului articol nu se referă însă la aceştia, ci la un alt personaj tot atât de cunoscut în lumea satului, dar de altă factură ocupaţională. Toată lumea îl cunoaşte, majoritatea are de-a face cu el, însă, de multe ori, o anumită circumspecţie, cu privire la natura profesiei sale, îl face să rămână în anonimat. Dacă încă nu aţi ghicit, vi-l deconspirăm pe personajul cu care am putut sta de vorbă într-un ceas liniştit al amurgului de seară. E vorba, nici mai mult, nici mai puţin, de văcarul satului.
Personaj pitoresc şi deschis la vorbă, Virag Feri, din Adea, nu a ezitat să ia parte la o discuţie cu reportofonul pe masă.
-De când sunteţi văcar?
– Am terminat 8 clase primare în anul 1965 şi de atunci până acum am lucrat numai în zootehnie. Pe vremea lui Ceauşescu am fost şi cioban şi văcar, la ceapeu, iar de la Revoluţie încoace îs văcarul satului.
-Citim pe chipul dumneavoastră o oarecare oboseală?
-Cum să nu fii obosit !? Mă trezesc la ora 5 dimineaţa, mai şi mulg vacile unei vecine, are cinci vaci, pentru a câştiga un ban în plus. Pă urmă, scot ciurda satului la păşune şi până la opt seara nu mă mai întorc în sat. Iar muls, şi pe urmă, în sfârşit, acasă.
-Merită?
-Păi, eu ce să spun? Pentru fiecare vacă primim lunar o sumă de bani, iar anual, gazda unei vaci ne plăteşte o jumătate de kilogram de clisă, 3 litri de lapte, 3 kilograme de pâine, 20 de litri de grâu şi 20 de porumb. Stând să calculăm, eu cu colegul meu, ajungem la concluzia că nu e mare afacere. Dar, asta e, e greu să trăieşti în România de azi.
„Cu vacile e uşor, cu oamenii îi mai greu”
-Regretaţi România de pe vremea lui Ceauşescu?
– Da. Mult de tot. Atunci era mult mai bine. Toţi aveau un serviciu, nu erau atâţia oameni săraci, dar nici atâţia bogaţi, ca şi acum. De exemplu, dacă eu n-aş mai fi văcar azi, ce s-ar alege de mine? Cine m-ar mai angaja? Şi ce-aş face?
-Cum e cu vacile?
-Cu vacile e bine, că sunt ascultătoare. Nici bâtă nu trebuie să folosesc. Mai greu e cu stăpânii lor, care mereu se găsesc să fie nemulţumiţi. Cu toate acestea, în aprilie a fiecărui an mă aleg din nou, pentru că şi văcarul la noi se alege cu majoritate de voturi, ca primarul.
-Aveţi vacă?
-Am avut, dar am vândut-o. Cine să-i cosească, să-i aducă fân, să se îngrijească de ea, când eu stau toată ziua pe hotar. Ştiu că pare de râs, dar asta e, mi-s văcar fără vacă. Însă decât s-o scot din iarnă cu coastele împungând pielea, mai bine fără vacă.
„Ascult radio, să aflu ştirile”
– Câte pachete de ţigări trec într-o zi?
-Nu fumez deloc. Mai vorbesc cu ortacul, are radio, mai ascultăm ştirile, noutăţile ce se întâmplă în ţară. Căldura asta ne omoară. Vai de noi! Nu e umbră. Când să mâncăm la amiază, mâncarea e topită în geantă. Apa e caldă, transpiraţia ne intră în ochi.
-Aveţi şi un ajutor, altul decât ortacul de care aţi vorbit?
-Da. E vorba de câinele meu, Finanţ. I-am dat numele ăsta pentru că el e finanţistul meu principal. El mă ajută ca, la sfârşit de lună, să-i pot număra în palmă soţiei truda cea zilnică. E un câine bun, fără de care nu ştiu ce aş face. Pentru ajutorul său, se găseşte tot timpul o bucăţică mai bună de mâncare.
-De Uniunea Europeană aţi auzit?
-Da, am aflat câte ceva. Eu cred c-o fi mai bine, cu toate că am auzit că meseria mea, de văcar, va fi în pericol de desfiinţare. Dar cine-s eu, văcarul Virag Feri din Adea, să mă pun contra Uniunii Europene? Aşa că, să vină Uniunea!
Dorel Gomoi